Omul din spatele sportivei: Claudia-Maria Constantinescu

Am stat mult să mă gândesc la modul în care trebuie să fac introducerea unui sportiv. Când este prea mult? Dar prea puțin? M-am gândit „Care este „senzaționalul” în ceea ce fac eu?”. Cu ce pot veni nou? Apoi mi-am dat seama că tot ceea ce trebuie expus este chiar lângă mine. Am avut norocul să cunosc oameni puternici, exact cum au fost prezentați și până acum. Am realizat că sunt atât de multe lucruri importante despre care nu se vorbește, iar ei nu au fost întrebați atât de multe!

Astăzi stăm de vorbă cu Claudia Constantinescu. Ne spune despre copilărie, despre rolul handbalului în viața ei, despre persoanele importante ce și-au lăsat amprenta asupra sa și despre momentele grele prin care a trebuit să treacă.

Cu o deschidere sinceră și bunăvoință, a fost de acord să îmi răspundă la întrebări. Vă invit să urmărim interviul, ca mai apoi să venim și cu anumite concluzii:

Claudia cea mică a fost un copil…?

Cuminte…foarte cuminte.

Dacă nu te apucai de handbal ce crezi că ai fi făcut?

Când eram în școala generală îmi plăcea foarte mult matematica și tot timpul îi spuneam mamei mele „Mami, vreau să lucrez la o bancă, cu bani!”. Bine, asta a fost când eram mică. Dar de când am început să practic handbal de la 12-13 ani, a trecut mult timp și am cam uitat ce știam la matematică.

Cum te-a ajutat handbalul să te găsești pe tine, ca și om?

Pot spune că atunci când eram mai mică eram un pic mai timidă și handbalul m-a ajutat foarte mult să fiu mai prietenoasă cu multe persoane, colege de echipă. M-a ajutat să am mai multă încredere în mine, să am încredere în forțele mele proprii, în oameni. Să fiu mai deschisă și mai puternică. Să trec peste anumite lucruri mai repede.

De ce pozitivitatea este atât de importantă pentru sportivi și nu numai?

Cred că este foarte importantă. De exemplu, într-un meci trebuie să știi să treci peste o greșeală pe care o faci pentru că meciul nu te așteaptă pe tine să stai să te gândești la asta prea mult. Trebuie să fii pozitiv și efectiv să treci peste. Ca și în viață de altfel.

Pentru că știu că ai o pasiune pentru citit, te rog povestește despre o lecție pe care ai învățat-o din cărți:

Asta este greu. Cred că tot despre faptul că în viață trebuie să fii pozitiv. Am citit foarte multe cărți despre oameni care au avut probleme și care au suferit. Care, cu timpul, au reușit să treacă peste și după au fost fericiți. Cel mai important pentru mine în viață este să fiu fericită. Fericirea contează foarte mult.

Dacă viața ta ar fi o carte, ce gen ar fi?

Hmm…Acțiune cred. Comedie, poate și puțin romantică. Câte puțin din toate!

Ce sfat le dai „piticilor” care sunt la început de drum? Ceva ce ai fi vrut și tu să știi când ai fost în acel moment?

Că toate lucrurile în viață trec. Totul este trecător și tot timpul trebuie să trăim în prezent. Trecutul nu mai contează.

Ce sau cine te inspiră pe tine?

Părinții mei mă inspiră foarte mult și am mai avut o persoană dragă mie care din păcate nu mai este printre noi. A fost sora antrenoarei mele de la Caracal. Pentru mine a fost ca o a doua mamă. M-am emoționat… Ea m-a inspirat foarte mult. M-a învățat multe lucruri. Ea m-a ajutat să descopăr pasiunea pentru citit. Pentru mine ea este foarte importantă. Părinții mei sunt pe primul loc dar și ea a fost foarte importantă pentru mine. O chema doamna Lili.

Care este cea mai puternică persoană pe care o cunoști?

Mama mea este cea mai importantă persoană pe care o cunosc. A trecut prin multe în viață. A avut greutăți de mică. A muncit foarte mult, așa erau timpurile pe atunci și încă muncește. Mereu se gândește la mine și muncește pentru mine. Îi și spun uneori „Mami mai lasă munca, trăiește-ți viața că trece pe lângă tine și tu muncești numai pentru mine! Altceva nu ai făcut!”. Cred că mamele în general fac sacrificiile astea pentru copii.

Peste ce moment din viața ta ești fericită că ai reușit să treci?

Peste accidentarea pe care am avut-o la umărul de aruncare. Acela a fost un moment foarte greu din cariera mea. Nu am mai crezut la un moment dat că voi mai putea ajunge la nivelul la care eram înainte să mă accidentez, dar am reușit să trec peste încet, încet. Aici ne întoarcem la pozitivitate și la sfatul pe care îl dăm celor mici. Eu am crezut că nu voi reuși dar am făcut-o până la urmă.

Ce ai vrea ca oamenii să știe despre noi sportivii? Aș vrea să știe că suntem oameni. Că suntem persoane normale care fac aceleași lucruri ca și ei. Da, ne antrenăm mult și alergăm foarte mult, dar în rest avem și noi o viață la fel ca toată lumea. Și noi obosim ,și noi greșim, și noi avem probleme acasă.

Crezi că ești un om mai frumos datorită sportului?

Da, normal! Cred că dacă nu aș fi făcut sport probabil rămâneam încă o persoană timidă și mai retrasă.

Citind și recitind mi-am dat seama de ceea ce Claudia m-a învățat.

Așadar, în primul rând, viața ne lasă să greșim, dar nu ne așteaptă să rămânem blocați în ceva ce deja este trecut. Așa că dacă trebuie „să înveți să greșești”, fii pozitiv!

 În al doilea rând, uneori în spatele oamenilor mari se află oameni și mai mari, fie ei părinți, prieteni, soți, iubiți, copii. Oamenii care poartă jumătate din grijile, supărările și tristețile noastre sunt cei care „ne salvează”. Și uneori trebuie să fim salvați, pentru că toți suntem oameni, deci toți obosim. Așa că sper, măcar o dată în viață, să fiu pentru cineva umărul pe care se odihnește! Ceea ce mă face să trec la al treilea lucru pe care l-am învățat azi:

Uneori poate oamenii sunt trecători în viața noastră, dar niciodată întâmplători. În discuțiile noastre, după interviu, i-am spus Claudiei cât de important cred eu că a fost pentru ea să o găsească pe doamna Lili, dar ea a ținut să mă contrazică. Mi-a spus că doamna Lili a găsit-o pe ea. Așa că haideți toți să ne lăsăm găsiți!

Asta a fost ceea ce eu am învățat. Dar tu?